Briose cu banane si miez de ciocolata á la Mazi

Nu exista om care sa nu adore gustul de banane cu ciocolata si cu nuca.

Pornind de la acest principiu de baza al universului, astazi facem briose.

Dupa cum v-am promis, in acest post pun in practica una dintre retetele grozave pe care le puteti gasi pe site-ul lui Mazilique. E vorba de banana bread, care a devenit una dintre compozitiile mele preferate fiindca se face repede si usor, iar rezultatul e divin. Din reteta originala va iese aluat cat pentru doua forme de chec. Dar pentru ca Mazi a spus ca se poate turna aluatul in forme de briose, am purces la treaba. Am adaugat si ciocolata fiindca nu ma pot abtine, si am preparat minunea pentru musafirii de la my bff's rockin Bday partay. Au iesit 24 de briose care au disparut cam in 20 de minute. By popular demand, iata si procesul de fabricatie:

Am folosit urmatoarele...

120 g unt [Adica trei cincimi din pachetul de 200g - nu degeaba am fost la real, eh? Ala din liceu, nu ala cu preturi fara egal]

225 g [1 cup] zahar alb

doua oua

250 g [2 cups] faina alba

o lingurita bicarbonat de sodiu

jumatate de lingurite de sare

doua banane pasate [ar fi trebuit trei, dar una a disparut peste noapte. hm.]

un pliculet zahar vanilat [nu era in reteta originala, dar era ultimul si voiam sa-l folosesc]

Ingrediente optionale, not pictured, dar incluse in ultima clipa:

miezul de la patru nuci, tocat aproape pudra

100 g ciocolata cu lapte

zahar pudra

Tavi pentru briose se gasesc la Ikea, Metro, Obor, et al. Hartiute speciale gasiti in Carrefour, Kaufland, Cora.

Asadar, repede si usor, batem untul si zaharul bine, pana ce formam o pasta omogena...

Incorporam ouale, amestecam cu simtul raspunderii [nu, nu am gramaj la simtul raspunderii - fiecare cu cel din dotare]...

Acum puteti pasa separat si bananele, cat mai fin...

Intr-un alt vas, amestecam faina, bicarbonatul si sarea. Le incorporam treptat in aluat, folosind un mixer sau un tel. Aluatul e destul de gros, asa ca nu e pericol sa iasa cocoloase daca amestecam bine. Urmeaza sa incorporam in aluat si piureul de banane si pudra de nuca. Am preferat sa pisez nuca pudra pentru ca briosele sunt oricum mici, si voiam sa obtin gustul de nuca, dar fara bucati prea mari care sa distraga atentia de la miezul de ciocolata. De obicei, e grozav sa gasesti bucati de nuca intr-o prajitura, dar incercati s-o pisati aici - veti capata o aroma delicioasa si misterioasa, perfect echilibrata.

Iata aluatul in forma finala:

In poza de mai sus apar si fulgi de ciocolata. Am experimentat cu trei variante pana acum: (I) cu 50 g ciocolata tocata marunt si amestecata in aluat. Din punct de vedere estetic, briosele vor arata foarte bine, se vor vedea fulgii in ele, iar gustul de ciocolata va fi dispersat, the star of the show ramanand aroma de banane. Mie, personal, imi place gustul "curat" de ciocolata, asa ca am incercat varianta (II) am rupt tableta in patratele si am introdus cate o patratica pe verticala in mijlocul fiecarei cupe pline cu aluat. Rezultatul: partea de jos a patratelei s-a topit frumos, iar partea de sus a ramas la suprafata, pastrandu-si forma enervant de geometrica. Gustul a fost cel scontat, dar aspectul mi s-a parut amateurish, asa ca am trecut la varianta (III) am umplut cupele pe jumatate cu aluat, am asezat cate o patratica in mijloc, pe orizontala, apoi am turnat deasupra restul de aluat.

Evident, va recomand varianta (III). Nu stiu explicatia, dar patratica se topeste si fuzioneaza cu aluatul si rezulta un miez cremos si ciocolatiu, in cantitate foarte rezonabila. Si nu se intareste la loc, ramane crema. Everyone was like "but how did you get the chocolate in there??". Ei bine, iata. Now, you too can become the David Copperfield of muffins.

Apropo, o tableta de 100 g de ciocolata are 24 de patratele. So yes, it's a sign. Use the chocolate!

Asa ca alegem o varianta de chocolisation, asezam hartiutele in tavi si le umplem cu aluat...

Acum intra in scena zaharul pudra: presarati-l deasupra fiecarei briose ca sa obtineti o crusta crocanta, in contrast delicios cu miezul cremos de ciocolata.

Apoi le dam la cuptorul preincalzit la 180*, timp de o ora sau pana cand s-au rumenit frumos. Sau putem face testul cu scobitoarea: introducem o scobitoare  in marginea unei briose. Daca iese curata, fara faramite de aluat pe ea, minunea-i gata. De obicei, scobitoarea se introduce in mijloc, dar acum avem miezul de ciocolata, asa ca vom verifica marginea.

Acelasi truc se foloseste si pentru testarea torturilor sau a prajiturilor mai mari, dar folosind un betisor de bambus pentru frigarui.

Dupa ce stam cu nasul lipit de cuptor cam o ora, timp in care ne creste inima odata cu briosele [oh my!]...

scoatem formele din cuptor...

si asezam imediat briosele la racit, ca altfel se umezeste hartia in forme:

Acum, incercati sa rezistati, sa va faceti de lucru in alta camera, sa va duceti pana la magazin, sa recitati Luceafarul de vreo trei ori, pana ce se racesc complet. Pofta mare!

And for your cooking pleasure, astazi in bucatarie facem briose cu The Cardigans.

Ladies, don't cry, don't pray, and don't beg.  Make the muffins and take over the world.

Site-uri bune de mancat: Din nou, despre Mazilique

Nu din nou la mine pe blog, fiindca acesta este primul post din seria "site-uri bune de mancat", ci din nou in blogosfera, pe Internet, in mijloacele de comunicare in masa: Mazilique este autoarea unuia dintre cele mai reusite bloguri culinare romanesti. Si nu e doar parerea mea. Cristina Mazilu si blogul ei au aparut in atatea reviste [mai nou, in Elle de luna asta - girl power!], pe atatea site-uri, la atatea happeninguri gastronomice, incat daca abia acum afli despre ea, sa stii ca merit un buchet de flori. Pentru ca tocmai ti-am facut viata mai frumoasa.

Nu degeaba vei regasi blogul ei in lista de referinta din dreapta acestei pagini. Chez Mazilique este un coltisor de rai internautic, unde gasesti retete apetisante, moderne si usor de realizat. Mie, personal, imi place stilul ei din doua motive. De fapt, din trei. In primul rand, am pus in practica unele dintre retetele ei si au fost de mare efect. In al doilea rand, ador impactul vizual al paginii. Blogurile culinare de afara se disting tocmai printr-o simplitate bine aleasa, un minimalism care stie sa nu incarce pagina cu prea multe elemente vizuale. Rezultatul e o combinatie echilibrata intre explicatii clare si fotografii limpezi si frumoase care te conving fara cuvinte ca "si tu poti sa faci aceste minunatii". Blogul Cristinei e, din cate am vazut, singurul care se ridica la inaltimea site-urilor straine. Pe scurt, fata asta are simtul compozitiei, stie sa-si manuiasca DSLR-ul, iar fotografiile ei ar convinge pe oricine sa puna mana pe tigaie. Iata imaginea that gets me every time:

http://chez-mazilique.blogspot.com/

Si nu in ultimul rand, dupa cum bine zicea si un comentator la unul dintre posturile ei - nu mai stiu care, fiindca intru de o mie de ori pe zi pe blogul ei - iti face placere s-o citesti pe Mazilique. Scrie bine, intr-o rom-gleza impecabila [care e my native speak too, asa ca desigur ca imi place s-o vad si la altii], iar stilul ei lejer si nepretentios e plin de farmecul simplu al unui blog culinar cu adevarat bun. Acuma, ea se descrie ca fiind "a snob". Desi eu n-o cunosc [no, i'm not getting paid for this smitten presentation, asta chiar e parerea mea], mi se pare ca ea e la polul opus fata de toti snobii care fac gatitul sa para atat de out of reach. These guys ruin it for everyone, si am creat acest blog tocmai ca reactie impotriva lor. Pentru ca voi sa gasiti aici linkuri catre cele mai frumoase site-uri culinare de pe Internet. Iar Chez Mazilique e fruntea de pe la noi. Rasfoindu-i post-urile, am mereu senzatia ca mesajul ei e simplu: cooking is for everyone.

Despre cum si-a descoperit ea pasiunea pentru gatit acum un an, si cum a evoluat intre timp cat altii in zece, va invit sa cititi la ea pe blog. Povestea ei ar trebui sa-l motiveze pe cel mai incepator dintre incepatori. In urmatoarele posturi, voi face cate un feature cu retetele ei. Sper sa le incercati, sa creati ceva minunat, si sa va laudati si voi dupa aceea cu "retele gasite pe net".

I want my chicken soup!

Astazi: dezmat! Facem o supica de pui cu de toate. E buna pentru raceala si mai ales pentru serile de iarna cand vii inghetat de afara si ce te asteapta pe masa? O supa calda si hranitoare.. Nu-i asa ca zapada fara Craciun e o meschinarie totala? Ei bine, la polul opus se afla supica asta doldora de bunatati.

Pentru inceput, as vrea sa clarificam o chestie. Am citit si eu articolul acela din Good Food in care cineva il cita pe Jamie care spunea ca trebuie sa pui una-doua mirodenii si gata, altfel faci un talmes-balmes din mancare. Asta chiar e o regula de aur.

In mod obisnuit, eu nu ies din cuvantul lui Jamie. Dar de data asta, o sa-mi fac de cap. Voi umple oala ochi cu legume si cu toate aromele care imi plac. Adica toate. Nu contest ca e fantastic sa simti o nota dominanta de tarhon pe peste sau de rozmarin in carnea de miel. Dar uneori [cand e frig] vreau sa simt un buchet mai complex de arome, o combinatie surprinzaoare si incitanta de gusturi si de texturi care, laolalta, creeaza ceva nou, o supraputere a condimentelor!

Asadar, iata cum prepar eu supa de pui. Sa nu va speriati, lista de condimente e lunga, v-am spus ca am pus de toate. Dar ce deliciu, ce culoare!

Ingrediente:

- 1 kg carne de pui cu oase, taiata in bucati [in poza e pui de tara, parlit in prealabil]

- legume tocate: doua fire de praz, doi morcovi, un ardei, o sfecla, o radacina de patrunjel [eu asta am avut. adaugati si ceapa si varza daca aveti]

- condimente dupa gust: sare, piper, curry dulce, turmeric, usturoi pulbere, boia dulce, cardamon pulbere, sumac pulbere, fulgi de chilli

- o bucatica de 1 cm de ghimbir

- 5 catei de usturoi

- pasta de ardei iute [chilli sau peperoncino]

- sos de soia

- pasta de rosii

- sos dulce-acrisor

- susan alb

- susan negru

- foi de dafin proaspete, rozmarin proaspat

Se pune puiul la fiert in apa multa. Eu am pus patru litri de apa, ca sa fiu sigura ca nu scade prea mult, fiindca puiul de tara fierbe mai greu decat cel de la magazin.

Daca ati pus cumva prea multa apa, nu-i nimic: dupa ce a fiert carnea, scoateti cu polonicul surplusul si puneti-l separat la racit: tocmai v-ati preparat o supa de baza de pui [chicken stock]. E varianta sanatoasa a unui cub plin de E-uri. Dupa ce s-a racit, il congelati pentru a-l avea la indemana cand preparati o reteta care cere chicken stock sau cand vreti sa adaugati un plus de aroma mancarii. Chicken stock mai poate fi preparat si fierband varfurile aripilor de pui - cand gatiti mai multe aripioare, desigur.

*Daca nu vreti chicken stock, adaugati acum o cantitate de sare potrivita pentru cantitatea de apa din oala.

**Daca vreti chicken stock, adaugati sarea abia dupa ce ati scos surplusul de apa din oala. Chicken stock e intotdeauna nesarat.

Pana ce va da apa in clocot, aveti timp sa tocati legumele...

Cand apa va clocoti, se va forma o spuma alba la suprafata supei. Trebuie sa indepartati spuma cu lingura [spumuiti]. Nu arata prea grozav supa acum, dar stati sa vedeti ce vom face din ea!

Dupa ce ati indepartat toata spuma, scoateti cu polonicul surplusul de supa, cat sa aveti loc in oala pentru legume. Eu am scos un litru de chicken stock - exact cantitatea ceruta in majoritatea retelor. Iata-l:

Apoi, adaugati legumele peste apa in clocot si fierbeti-le pana cand ajung la consistenta dorita. Mie imi plac mai tari. In acest fel, isi pastreaza si culoarea.

In timp ce fierb legumele, dam pe razatoare ghimbirul si usturoiul. Daca vreti, le puteti zdrobi in mojar pentru a crea faimoasa ginger-garlic paste, un ingredient de baza din bucataria indiana. La aceasta combinatie vom adauga si o lingurita de pasta de chilli. Nu va speriati, nu veti lua foc! Gustul supei va fi perfect echilibrat, cu o nota usoara de iute spre final. Daca, dimpotriva, preferati sa fie foarte iute, puteti dubla sau tripla cantitatea de condimente picante.

In continuare, pregatiti-va condimentele ca sa le aveti pe toate la indemana. Le vom adauga la sfarsitul procesului de gatire, gustand din cand in cand din supa pentru a potrivi aromele. La sfarsit, daca simt ca lipseste ceva, pun cateva linguri de supa intr-o farfurie si adaug condimente putin cate putin, ca sa vad cum se schimba gustul. Oricum, iata un secret valabil pentru orice fel de mancare: daca vi se pare ca n-a iesit bine, sosul de soia va salva orice situatie. Va conferi oricarui aliment un gust minunat. Ma refer la sosul de soia light, adica mai putin sarat, cum e cel de la Heinz sau de la Kikkoman. E indispensabil in bucatarie.

Ar trebui sa apara si pasta de rosii in poza de mai sus: am pus doua linguri. Asadar, cand legumele au capatat consistenta dorita, adaugam combinatia de usturoi-ghimbir-chilli, pasta de rosii, sosul de soia si sosul dulce-acrisor. Adaugam si condimentele, amestecam bine, gustam si potrivim aromele daca e nevoie, apoi stingem focul. Si gata!

Daca sunteti foarte raciti, serviti cu usturoi. Pofta mare!

Si in caz ca v-am speriat totusi cu combinatia de condimente, sau daca sunteti in continuare exclusiv adeptii regulii "aromei unice", dati-mi voie sa-mi clarific punctul de vedere: mie imi place Mark Knopfler. Imi plac si Eric Clapton si Phil Collins. De Sting si Elton John nu mai spun. Fiecare dintre ei e uimitor de unul singur. Dar ce se intampla cand fortele lor muzicale se combina? Ei bine...

Man, was that great or what? Now go make some crazy awesome soup!